5 motive să alegi o nuntă în aer liber

Atunci când te căsătorești, este important să ai doar un lucru în minte: este ziua voastră cea mare, nunta este în primul rând cu, despre și pentru voi.

Așadar, creează o nuntă care ți se potrivește și adaugă acele mici idei fermecătoare care vă reprezintă ca și cuplu. De exemplu, dacă ambii sunteți pasionați de călătorii, natură sau plajă, puteți lua în considerare o nuntă outdoor, sub cerul liber! 

Chiar dacă mergeți în alt oraș, în altă țară sau alegeți o pădure în orașul unde locuiți, există multe motive pentru care o nuntă în aer liber este o alegere perfectă! Iată câteva dintre ele: 

1. În aer liber e nevoie de foarte puțin decor suplimentar 

Fundalul unei grădini uimitoare adaugă propria sa culoare și vitalitate nunții tale în aer liber- așa că nu vei mai avea nevoie de foarte multe decoruri extra. 

Dacă Natura ți-a oferit lumină, spații deschise și stilul propriului ei design, gândește-te la el ca la un cadou. Astfel tu vei avea timp și buget suplimentar de cheltuit pentru alte lucruri. 


2. Fotografii extraordinare, la lumină naturală

Nu numai că peisajul va oferi spațiul perfect pentru fotografiile ce rămân amintiri peste ani, dar și lumina naturală este incredibil de măgulitoare. 

Pe măsură ce soarele trece de la răsărit la apus, îți modifică starea de spirit a zilei, oferindu-ți diverse oportunități de a crea atmosfera perfectă afară- probabil ai auzit de sunset hour, momentul divin pentru a face poze!

Alege un moment al zilei care se potrivește cu estetica și senzația pe care o preferi, fie că este vorba de natura vibrantă a soarelui de început de după-amiază sau de romantismul înflăcărat al unei străluciri de seară.

3. Aerul este revigorant pentru toată lumea

Toate simțurile sunt intensificate când suntem în aer liber, energia este maximă! O briză de vară sau soarele ce mângâie ringul de dans la apus, sună atât de bine! În plus, copiii invitați se vor bucura și se pot juca în grădină. 


4. Distracție garantată

Nunțile în aer liber nu sunt doar uimitoare din punct de vedere vizual, dar sunt și distractive. Poți gândi și adapta jocuri în aer liber pentru oaspeții tăi. 

Jocurile din grădină sunt grozave pentru a-ți distra invitații între diferitele momente din nunta ta în aer liber, indiferent dacă faci fotografii în cuplu sau aștepți să înceapă muzica.

5. Creativitate nelimitată

Cu o nuntă în aer liber, poți adăuga oricâte momente de spectacol vrei pentru a face ziua cea mare distractivă și memorabilă. 

Spre exemplu, poți avea un magician care să faca trucuri sau oameni specializati care să faca trucuri cu foc, momente de acrobatie, etc.

Ai putea chiar să ai o orchestră restrânsă care să cânte la nunta ta dacă îți place muzica clasică.

Limita este, practic, cerul! :) 


Tips: Poți opta chiar și pentru un mix dintre indoor-outdoor. Dacă vremea o permite, bucurați-vă de ambele contexte - faceți cununia civilă și schimbați jurămintele în exterior, iar cina și dansul pot fi ținute  în interior. 

Multe locuri de nuntă oferă o combinație de spații de evenimente indoor-outdoor, iar o nuntă cu un context mixt poate aduce o nuanță inedită nunții voastre. 

Și nu uita să te distrezi!

_________________

Se apropie nunta și ai nevoie de un colaborator de încredere pentru invitații, meniuri, mărturii sau alte accesorii creative? Scrie-ne un mesaj! :)